Sesiunea de depunere a proiectelor la Agenţiile judeţene pentru protecţia mediului începe oficial la 1 iulie 2010!

Casa Verde Aici puteţi descărca Ghidul de finanţare Casa Verde 2010 pentru persoane fizice publicat in Monitorul Oficial:
Ghid finanţare Casa Verde 2010
  Cerere de finantare pentru persoane fizice in cadrul Programului "Casa Verde"(doc)
  Declaratie pe propria raspundere - persoane fizice in cadrul Programului "Casa Verde"(doc)

Mult aşteptatul program de finanţare pentru instalarea panourilor solare şi a centralelor pe peleţi, şi anume Programul Casa Verde pentru persone fizice, începe la sfârşitul lunii iunie 2010.

Grăbiţi-vă cu depunerea cererii de finanţare (doar trei acte sunt necesare)! "Primul venit, va fi primul servit !" spune Ministrul Mediului Laszlo Borbely.
Ministrul Mediului a anunţat, marţi, 1 iunie 2010, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii ministerului au finalizat deja Ghidul aplicantului pentru programul "Casa Verde", actul urmând să plece spre Monitorul Oficial până în 15 iunie 2010.

 Laszlo Borbely

"Am finalizat Ghidul aplicantului şi cel târziu până în 30 iunie vom porni programul. Alocăm pentru 2010 suma de 110 milioane de lei, bani care vor fi repartizaţi pe judeţe, în funcţie de numărul de locuitori", a spus Laszlo Borbely. Se consideră cea mai justă soluţie găsita in prezent, astfel că indiferent de puterea financiară a unui judeţ sau altul, practic se oferă posibilitatea ca, proporţional la nivel de ţară, să se porneasca de la echitate reprezentativă si şanse egale.

Persoanele fizice sau proprietarii de locuinţe individuale, inclusiv asociaţiile de proprietari (care puteau si pâna acum să beneficieze de finanţare), care doresc să-şi completeze sistemele tradiţionale de încălzire şi apă caldă la case cu instalaţii alternative ecologice vor beneficia de subvenţii fixe din partea statului, şi nu de un procent din investiţie, aşa cum fusese anunţat iniţial. Astfel, pentru centrale pe peleţi statul va aloca suma de 6.000 de lei, pentru o instalaţie de panouri solare statul va da 6.000 de lei şi pentru pompele de căldură, 8.000 de lei.

bio master peleti sisteme solare pompele de caldura
centrale pe peleţi sisteme solare pompele de căldură

 

"Acestea sunt valori maxime şi nu sunt condiţionate de valoarea totală a investiţiei. Fireşte, dacă cineva vrea o instalaţie mai sofisticată de, să zicem, panouri solare, şi-o poate face, însă noi nu-i vom deconta decât 6.000 de lei", a spus Borbely.

Pentru a simplifica toată procedura, persoanele fizice mentionate mai sus, vor contacta Agenţiile de protecţia mediului din judeţul în care locuiesc şi vor depune copii de pe cartea de identitate şi actul de proprietate asupra casei care va beneficia de investiţie (pentru locuinţele aflate în construcţie se depune o copie după autorizaţia de construire) precum şi o adeverinţă fiscală care să ateste că beneficiarul nu are datorii. Dosarele vor fi înregistrate în ordinea depunerii. Sistemul de depunere este simplu, se poate realiza în aproximativ 2 (doua) zile, tocmai pentru a nu complica, pentru a nu birocratiza procesul. Agentiile judeţene de protecţia mediului vor timite contractele la Agentia pentru fondul de mediu care va verifica contractele şi le va trimite inapoi la agentiile judeţene de protecţia mediului, unde se semneaza. Fondurile vor fi decontate la finalul lucrarii pe baza unei cereri şi pe baza următoarelor documente justificative: factura, nota de recepţie a lucrării, certificatul de garanţie. Banii se vireaza in contul beneficiarului.

"Am ales să nu mai mergem pe varianta firmelor autorizate şi să lăsăm la latitudinea viitorului proprietar alegerea furnizorului. Am gândit că proprietarul este direct interesat să beneficieze de o lucrare de calitate", a mai spus ministrul Laszlo Borbely.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bine aţi venit pe site-ul nostru on-line.
Toate logourile si numele mărcilor utilizate în conţinutul site-ului "ec-ho" sunt folosite
doar ca descriere şi sunt proprietatea firmelor aparţinătoare.
Vă mulţumim pentru interes.